joi, 29 martie 2012

HRANA VIE

Motivul pentru care mancam este nevoia de hrana a organismului, pe care acesta o foloseste pentru a produce energia necesara functionarii lui. Practic, hrana ar trebui privita ca energie.

Energia se gaseste in carbohidrati. Adica in fructe, legume, cereale (integrale, bineinteles), seminte. Carnea de orice fel nu furnizeaza energie. Pentru digestia carnii este necesara o cantitate enorma de energie, epuizand prematur organismul, imbolnavindu-l.

Hrana vie este hrana oferita de natura, in stare cruda si cat mai proaspata, fara nici un fel de interventie a omului asupra ei (termica, chimica sau orice fel de procesare).

Ne imbolnavim pentru ca nu stim sa ne hranim. Mancam hrana fiarta care este egal cu hrana moarta. Rupandu-ne de natura ne imbolnavim de boli foarte grave, unele incurabile. Plantele, zarzavaturile, ierburile si semintele lor, pomii si fructele lor contin adevarate miracole care le dau valente de factori terapeutici (desigur cele provenite din culturi biologice pe cat posibil din zone cat mai putin poluate ) si sunt la indemana omului pentru a le folosi in nutritia zilnica. Acestea ne vor asigura cu vitamine, minerale, microelemente si enzime. Si daca vitaminele si mineralele sunt importante pentru organism, enzimele sunt vitale pentru orice forma de viata si sunt continute doar de hrana vie.

Enzimele inseamna viata. Toate organismele vii contin enzime. Consumand hrana vie, consumam enzime. Ce sunt aceste enzime? Sunt niste fermenti naturali care se gasesc numai in produse alimentare proaspete, crude (fructe, legume, zarzavaturi, cereale, germeni, lapte crud, branza de vaci, galbenusul de ou crud, miere de albine, etc) care pun in miscare toate procesele biochimice care au loc in orice organism viu. De aceea enzimele mai sunt numite si catalizatorii vietii. Enzimele sunt de doua feluri: enzime metabolice si enzime digestive.

Enzimele metabolice contin scanteia vietii, sunt cele din interiorul celulelor si sunt indispensabile functionarii celulare. Nu exista diviziune celulara, crestere sau perpetuare fara prezenta enzimelor care dirijeaza procesele chimice in fiecare organism de orice natura ar fi: uman, animal, vegetal.

Enzimele digestive sunt secretate de glandele digestive si reglementeaza digestia, adica digerarea alimentelor, absorbtia nutrientilor si eliminarea reziduurilor nefolositoare din organism.

Cu cat imbatranim numarul enzimelor scade, iar daca enzimele digestive pot fi inlocuite sau suplimentate cu enzime continute in alimentele crude, enzimele metabolice nu pot fi suplimentate din exterior nici cu alimente si nici cu suplimente. Doar un stil de viata sanatos prelungeste viata enzimelor metabolice si mentine echilibrul enzimatic pana la varste inaintate.

Enzimele se distrug incepand de la 40ºC, iar la 54ºC dispar in totalitate. Distrugerea enzimelor prin fierbere, pasteurizare sau alte procedee termice sau chimice reprezinta o nesocotire a legilor naturii, iar pierderea cea mai importanta ca urmare a lipsei enzimelor din hrana, o constituie deprecierea sarurilor minerale (calciu, potasiu, fosfor, fier). Pentru o intelegere exacta, voi sublinia ca prin tratament termic (gatire, pasteurizare) sarurile minerale desi nu se pierd, se transforma din organice, asimilabile, utile organismului, in saruri minerale anorganice, fara valoare nutritiva care sunt depozitate ca reziduuri. Cu aceste sedimente inutile apare reumatismul, artrita, calculii, ateroscleroza, hipertensiunea, bolile de inima care cu trecerea timpului se agraveaza tot mai mult ducand la suferinte multiple si de multe ori invalidante.

Pentru a functiona optim organismul uman are zilnic nevoie ca minimum 50% din hrana sa fie vie - in stare naturala, cruda, proaspata - iar in cazul ca mancam mai multa hrana gatita (mancare moarta), sistemul imunitar lupta cu surplusul de hrana moarta ca si cum organismul ar fi invadat de un agent strain.

Cu cat alimentatia noastra contine mai multe enzime, cu atat izvorul vietii din corp aduce energie, rezistenta, vitalitate, imunitate crescuta si ca urmare un sange curat si fluid, echilibru glandular, un organism sanatos.

A sosit timpul s-o rupem cu traditia in alimentatie daca dorim sa scapam de boli si suferinte.

Vom fi cu atat mai sanatosi, frumosi, armoniosi cu cat alimentele noastre vor fi mai putin preparate, mai apropiate de starea lor naturala.

Hrana vie confera organismului tot ce are nevoie pentru o functionare optima si prin urmare, vom deborda de energie, buna dispozitie, dragoste de viata si putere de munca.

vineri, 9 martie 2012

SANATATE PRIN NUTRITIE – O PLEDOARIE PENTRU HRANA VIE

Mancam ca sa traim si nu traim ca sa mancam. Dar omul modern se pare ca traieste ca sa manance si nu invers, altfel nu se poate explica de ce majoritatea dintre noi suntem intr-o asa masura sclavii gustului si placerii incat ignoram problemele de sanatate pe care ni le creem singuri prin ceea ce mancam.

Mancam mult pentru ca mancam prost si am ajuns la paradoxul ca in pofida cantitatii tot mai mari de alimente ingerate sa ne hranim tot mai putin! Prin hrana moderna, indestulam stomacul dar privam celulele de nutrientii necesari supravietuirii si inmultirii celulelor, practic mancam alimente moarte, calorii goale, ceea ce in timp duce la dereglarea metabolismului cu consecinte grave asupra sistemului endocrin, a echilibrului hormonal avand ca urmari aparitia bolilor metabolice grave si in multe cazuri ireversibile: diabet, hipotiroidie, hipertiroidie, nivel ridicat al colesterolului si a trigliceridelor.

Mancam hrana artificiala, creeata de om si lipsita in mare parte de elemente nutritive si principii active in loc sa mancam hrana creata de Dumnezeu prin intermediul naturii bogata in vitamine, minerale si enzime datatoare de viata si energie. Dumnezeu a zis: "iata v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant si orice pom care are in el rod cu samanta. Aceasta sa fie hrana voastra!" Neascultarea acestei legi fundamentale si inlocuirea ei cu legi omenesti, prelucrarea termica si chimica a hranei a dus la aparitia a numeroase boli si suferinte, la moarte prematura.

Ne hranim sau ne satisfacem gustul? Traim o viata sanatoasa, lunga, fara boli, in deplinatatea puterilor si capacitatilor noastre sau ne abandonam placerilor si ne lasam macinati de diverse afectiuni inca din tinerete pentru ca la maturitate sau la anii senectutii (in cazul in care ii mai apucam) sa fim chinuiti si invalidati de boli si suferinte ?

Solutia este simpla, sanatoasa, la indemana si mult mai ieftina pe termen lung: sa alegem HRANA VIE.

Trupul este templul Sufletului, de aceea trebuie sa avem grija de el. Te intreb pe tine: crezi ca poti avea un trup, un organism sanatos si plin de vitalitate daca tu te hranesti cu animale si plante moarte, bei apa poluata, acida, plina de paraziti, toxine si metale grele si te tratezi cu medicamente chimice? Trupul il construim zi de zi cu ceea ce introducem in organism - adica cu ce bem, cu ce mancam – si avand in vedere ca in fiecare zi mor milioane de celule si altele noi se formeaza…TU ce templu alegi sa construiesti pentru Sufletul tau? Vei continua sa mananci din hrana legiferata de oameni sau din hrana legiferata de Creator? Nu mai lasa pe altcineva sa aleaga in locul tau, ALEGE TU! Fii TU propriul tau terapeut, nutritionist, medic, etc pentru ca nimeni din afara ta nu este responsabil pentru tine, pentru viata si sanatatea ta.

Invata sa te hranesti respectand legile date de Creator ca sa ai o viata lunga, sanatate, belsug si sa te bucuri de tot ce te inconjoara si sa traiesti fiecare zi ca pe un Dar ce-ti este oferit.

Articolul urmator va fi despre HRANA VIE.